In club Maxx in fiecare vineri va vor intampina 20-30 de dansatori profesionisti, care vor face atmosfera atat in interior cat si afara. Va fi muzica pe toate gusturile (hit-uri noi si vechi), iar concursurile nu vor lipsi. In plus, primele 100 de fete vor fi privilegiate cu un shot, dar cel mai important lucru este ca intrarea este GRATUITA.
Club Max asteapta toti doritorii de distractie. Let’s shake it together!
O data cu criza economica, peste noi au venit si gunoaiele, sau mai precis peste locuitorii orasului Beijing. Capitala Chinei nu mai poate depozita deseuri mai mult de 4 ani deoarece cele 13 gropi de gunoi nu mai au spatiu de umplere, doua dintre acestea fiind deja inchise.
Beijingul produce 6,57 milioane de tone de gunoi in fiecare an, aceasta cifra crescand de la an la an intr-un ritm ingrijorator de accelerat. Cantitatea cea mai mare de deseuri a fost depozitata pe perioada jocurilor Olimpice.
Construirea unei astfel de gropi de gunoi nu este imposibila, dar ar dura cam 5-6 ani, iar gasirea unei locatii viabile nu este deloc usoara. Mai mult decat atat, proiectul trebuie si sa respecte legislatia cu privire la mediu cu toate cerintele acesteia.
Celor care doresc sa se mute in Marea Britanie sau care vor doar sa studieze in insula va punem la dispozitie un site util. Puteti studia orasele, cartierele, de la numarul strazii pana la magazilele din jur, criminalitate etc. Vedeti pe: http://www.upmystreet.com/
In 2009 va fi acordat un premiu european pentru jurnalism in domeniul sanatatii. Scopul sau este acela de a stimula jurnalismul de calitate, care sensibilizeaza publicul cu privire la asistenta medicala si la drepturile pacientilor.
Premiul face parte din campania “Europa pentru pacienti”, lansata de comisarul european pentru santate, Androulla Vassiliou, in septembrie 2008. Campania se axeaza pe 10 initiative politice in domeniul sanitar pe care Comisia le va adopta in perioada urmatoare 2008- 2009. Ele au un obiectiv comun: servicii de asistenta medicala mai bune pentru toti cetatenii europeni. Campania isi propune sa ofere un punct de referinta unic pentru universul deseori complex al actiunilor si politicilor europene in domeniul asistentei medicale.
Articolele inscrise in concurs trebuie sa fi fost publicate in presa scrisa sau online in perioada 2 iulie 2008 – 15 iunie 2009.
Connie Culp, în vârstă de 46 de ani, a suferit o interventia chirurgicala anul trecut in decembrie dupa ce a fost impuscata in fata de catre sotul ei in anul 2004. Medicii au reusit sa-i reconstituie 80% din chip folosind ţesutul facial al unei femei decedate, dupa o operatie de 11 ore la care au participat in jur de 11 chirurgi. Fata ei a fost strapunsa de sute de fragmente de glont si os, lasand-o complet incapabilă să mănânce sau să respire fără tubul care i-a fost introdus în trahee.
Rezultatul operatiei a fost dezvaluit marti, 5 mai, cand aceasta a iesit in public, declarand jurnalistilor:” Cred că pe mine aţi venit să mă vedeţi, dar cred că este mai important să vă concentraţi asupra familiei donatoarei, care a făcut posibil ca eu să am această faţă”. Mai multre detalii pe: Cotidianul.
Focile fac parte din ordinul pinipedelor si sunt grupate in trei mari familii: otaridele (dintre care amintim otariile si leii de mare), focidele (adica focile propriu-zise, impartite si ele in numeroase rase si subrase) si morsele.
Cele mai des intalnite foci sunt cele propriu zise. Patate, maronii, negre sau gri ne impresioneaza de fiecare data prin locomotia sa. Chiar daca pe uscat se misca foarte greu, in apa sunt niste adevarate inotatoare, fiind agere si surprinzand prin miscari rapide. Sunt niste animale rezistente, avand pielea imblanita si un strat de grasime care le tine de cald.
Puii de foca ne atrag si mai mult atentia decat focile adulte. Pielea lor alba ca laptele ne ia prin surprindere, fiind foarte diferita de cea a adultilor. Micile ghemotoace albe sunt parasite de mama la varsta de 12 zile, care nu se mai intoarc la ei niciodata. Tot atunci incep sa naparleasca, schimbandu-si pielea intr-o noanta mai inchisa.
Paul McCartney, fost membru in formatia The Beatles, este primul care a decis sa le ofere focilor o mana de ajutor. Iubind aceste mamiferele el a apelat la membrii Partidului European, printr-o petitie impotriva interzicerii comertului cu produse rezultate din vanarea focilor. (link)
Va invit sa vizionati un trailer official dintr-un film ce merita vazut. Chiar crezi ca stii tot ce se intampla in natura?
Animalul pe care-l mancam adesea cu pofta la masa -fiind gras si gustos-, de o luna de zile, a imprastiat un virus. Semnele prime ale acestei epidemii porcine au fost localizate in Mexic, dar s-au extins si in Statele Unite, in Texas si California.
Acest virus s-a transmis de la porc la om printr-o mutatie, presupunandu-se ca ar fi facut pana acum 60 de victime si a contaminat 900 de oameni. Autoritatile spun ca persoanele infectate sunt supravegheate medical, demarand si o campanie de vaccinare a acestora.
Din cauza acestei boli, numeroase evenimente publice au fost anulate iar cei contaminati au fost sfatuiti sa evite locurile aglomerate. Mai multe detalii pe: Realitatea.net.
Pe langa modelele oferite de natura pe care omul le preia uneori pentru a inova, universul necuvantator ne surprinde de fiecare data cu altceva.
Dupa ce am citit articolul despre clonarea furnicilor, trecem de la familia Formicidae la arahnide.
De curand s-a descoperit un paianjen care prezinta semene bizare, asemanatoare unei fete zambitoare. Traieste in padurile tropicale din Hawaii si este inofensiv.
Cercetatorii au descoperit ca aceste semne s-au dezvoltat pentru ca el sa-si induca in eroare pradatorii. Semnele de pe spatele acestui paianjen au distrat pe toata lumea, inclusiv pe oamenii de stiinta.
Pentru ca suntem in Sambata Mare, va recomand cu caldura ca minutele acordate vopsirii oualor sa fie “eco”.
Fara sa cheltuiti bani, sa irositi timp si sa va colorati degetele, puteti obtine niste minunate culori pentru ouale de Paste. Dezobisnuiti-va de chimicalele din comert si realizati-va singuri o culoare naturala astfel: pentru culoarea rosie folositi coji de ceapa rosie, pentru albastru este foarte buna varza rosie, pentru verde avem spanac, iar pentru galben ne putem ajuta de coji de portocale. Ouale vor fi fierte in otet alaturi de “colorantii” de mai sus.
In capitala Mexicului a fost inchisa conducta principala care administra cu apa 5 milioane de locuitori, fiind a treia oara cand se ia aceasta masura. Administrarile locale au luat aceasta decizie din cauza faptului ca rezervele de apa au scazut. Oprirea apei afecteaza un sfert din populatia capitalei, chiar in weekendul in care acestia sarbatoresc Pastele catolic.
Depozitele sunt pline doar pe jumatate din cauza pierderilor masive de apa prin reteaua de distributie, dar si datorita cantitatilor reduse de ploi de anul trecut. Studiile expertiilor arata ca 50% din apa transportata prin retelele locale se pierde.
Guvernul a luat atitudine in fata problemei, demarand un regim de urgenta. Sute de camioane au fost trimise in zonele cele mai afectate. Citeste mai multe aici
Recent Comments