Presa in blugi » diana_bone

…prin vapori de alcool

diana_bone — Sun, 06 Sep 2009 18:24:01 +0000

De ce ma priviti prin vapori de alcool
Din cuseta vaporului cu un singur hublou?

Eu nu-s Dumnezeul corabiei voastre,
Nu-s puiul de om ce-i salvat;
Nu-s nici zeul demodat al vreunei religii.

Am doua aripi vlaguite si-un dor,
Caci am indraznit sa gandesc la amor:
La o frageda pasare ca spuma de lapte
Si ciocul tarcat ca nisipuri in noapte.

N-am cutezat sa-o salvez de-al lui Noe-Zeu,
Nici sa mor nu am vrut si mi-e greu
Caci ma apasa soapta de moarte a unei aripi de lapte.

De ce ma priviti prin vapori de alcool
Voi, bieti marinari carora va e ingaduit traiul
Si romul, si cantul, si naiul?
De ce ma priviti prin vapori de alcool
Cand eu prin hublou vad ca dus e potopul?

Tu, Sodoma,
Primeste-ma, Gomora
In cortegiu-ti funerar de apa.

De ce ma priviti prin vapori de alcool
Cand dus sunt cu pacatu-mi de amor?
Si apoi plans de o mare mai mare decat aveti voi sa vedeti
…prin vapori de alcool.

Diana Bone

Imn lui Beethoven

diana_bone — Fri, 29 May 2009 18:41:04 +0000

Muzica ta e la atingere ca sulurile de mătase
Cu care dictatorii își șterg recturile grandioase.

Când cânt-a noua simfonie – te simt, O, Helios,
Focar de foc fecund al Cosmosului mare,
De la șira spinării pân-la al frunții os,
Cum îmi mâni pe subt piele legiunile-ți solare -
Un milion de soldăței, progenituri de bronz,
În pulsuri elizee îmi străbat a corpului cărare,
Și-un milion de-nțepături (titanice extaz cărnos!) -
La-un milion de calde pișcături tu dai născare.

De-a fost mult trecut sau mult de-are a trece
Până când ritmurile tale-am să le-ascult,
Cu alte cânturi de timpul l-aș petrece,
Fidel eu oi rămâne mărețului tău cult.
Fidel pe Marea, vasu-mi pântecele-și frece
Tu, gigantic, impasibil, dup-al apelor tumult
Un far în noaptea muzicii, tronezi rece,
Și raza ta-mi dă un năieresc de nou avânt.

de Andrei Albu

Frânturi de rânduri…

diana_bone — Fri, 17 Apr 2009 14:00:42 +0000

Cădere

Am sceptrul greu rezemat de umărul stâng

Iar trupu-mi se pleacă pe-o parte

Formând un unghi ascuţit cu pământul.

Sunt la fel ca spicul de grâu

Răpus sub serure-

Şi el şi-a susţinut cândva călăul

Cu muchii tăioase şi lucinde.

Mai greu şi mai greu:

Simt divizii de dureri ce asediază în ritmuri crescânde şira spinării.

Acum e momentul căderii:

De acum sunt marca declinului-

Davă fortificată de roiuri de zei.

By: DIANA BONE

Teatrul social – act artistic creat de tineri

diana_bone — Fri, 10 Apr 2009 21:10:18 +0000

Din 2001, “Norway.Today” a lui Igor Bauersima a devenit una dintre cele mai jucate piese din Europa. Textul portetizează generaţia din spatele Internetului, a curentelor teribiliste, a generaţiilor lipsite de adevarate greutaţi sociale, mişcări politice şi etnice marcante: se vorbeşte despre curentul emo, despre tineri ce cu fiecare retuş de rimel şi tuş se îndepartează mai mult de identitatea reală.

Alexandru Nagy, fondator, regizor şi coordonator naţional al Companiei Naţionale de Teatru “Arca lui Noe”, elev în clasa a 12-a în Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din Bucureşti a pus în scena săptămâna trecută în Club A piesa lui Igor Bauersima, sub forma unui teatru social adresat tineretului.

Reporter: Adaptarea ta la piesa lui Igor Bauersima preia motive ale vieţii cotidiene a adolescentului român, teribilist şi receptiv la nou. Spune-mi, te rog, care au fost considerentele pentru care ai ales pentru trupa de teatru “ArCa LuI nOe” piesa ce i-a adus lui Bauersima în 2001 premiul Mulheim.

Alexandru Nagy: “Încercăm să oferim o alternativă reală, valabilă la spectacolele pe care le putem vedea în teatrele bucureştene, în materie de teatru pentru tineret. Probabil că această dorinţă de actualitate, de ieşire din cotidianul teatrului românesc actual m-a împins către această alegere îndrăzneaţă. Piesa este mai lungă însă publicul nostru nu rezistă mai mult de o oră la un teatru social. Teatrul social pe care l-am jucat cu acest prilej, se regăseşte ca fiind bivalent – pe de o parte un act artistic deosebit creat de tineri – pentru tineri şi pe de altă parte o acţiune civică, un manifest al conştiinţei noastre adolescentine. Piesa este dură dacă este privită din afară, probabil ar şoca un outsider, însă am încrederea că publicul nostru- format, în majoritate, din tineri se regăseşte în povestea lui Bauersima şi poate să plece din sală, dar să rămână în poveste.”

Reporter: Sunteţi oameni care investiţi timp şi talent într-o artă care presupune dedicare. Mai presus de toate vă cunoşteţi bine, trăiţi ca într-o mare familie, repetiţiile reprezentând şi timpul în care înjghebaţi relaţii, nu numai destinat formarii unui totunitar prezent, mai apoi, pe scena. După ce te-ai ghidat când i-ai ales pe Nicholas Catianis/ Cristian Percu şi Miruna Diaconescu în rolurile lui August şi a Juliei?

Alexandru Nagy: “Bineînţeles că în spatele spectacolului se află ore bune – legate între ele – de repetiţii. Mizez mult pe puterea actorului, mai puţin pe trucuri, pe artificii regizorale care dilatează imaginea asupra poveştii şi te fac să reţii altceva decât esenţa. Ori dacă nu reuşeşti să aduci esenţa pe scenă – sau cel puţin să o faci accesibilă, să deschizi o poartă către lumea fiecărei poveşti în parte, înseamnă că mai rău încurci lucrurile. Nicholas a fost o alegere de ultim moment pentru că Pitic (Cristi Percu) s-a îmbolnăvit chiar înainte cu câteva zile de premieră – el făcând toate repetiţiile. Nicholas l-a înlocuit, nu ştiu dacă am repetat de 3 ori – dar important este că în puţinele ore de repetiţie am fost acolo şi am construit povestea frumoasă pe care aţi putut să o vizionaţi şi din care sper că aţi făcut parte cel puţin o ora. Miruna se găseşte în spectacolul ei de debut. Şi ca orice debut, marchează începutul unui drum sinuos cu urcuşuri şi coborâşuri, pavat cu muncă şi sacrificii – dacă este pregatită pentru aşa ceva sau nu – doar timpul va decide.”

Reporter: În ce mod au fost adaptate de primele generaţii de tineri, care provin din familii ce au luat contact cu o educaţie comunistă, influenţele/ curentele occidentale? În ce proporţii ai înglobat această problematică în regia piesei?

Alexandru Nagy: “Aici nu pot decât să vorbesc în numele meu şi doar al meu, fiind vorba de o problematică delicată – sau cel puţin aparent. Cred foarte tare că această problemă de adaptare a generaţiilor educate în spirit comunist este o himeră a unei societăţi de-abia ieşite dintr-o criză de personalitate şi intrată într-o dureroasă criză morală. Chestia cu adaptarea e mai mult o chestiune autoimpusă – pentru că e aiurea să nu ai un conflict cu copilul tău – sau să fi de acord cu el şi aşa mai departe. Oricum,sunt multe de discutat pe tema asta şi nu cred că se va rezolva ceva în viitorul apropiat. Am încercat în mai multe momente ale spectacolului să evidenţiez cât mai sincer această durere ascunsă care se află în adolescent cu precădere în cei care sunt emotivi.”

Reporter: Care a fost impactul piesei asupra publicului?

Alexandru Nagy: “S-a râs unde era de râs, s-a tăcut acolo unde trebuia. Dar până la urmă cine sunt eu să stabilesc ce trebuia şi unde. Cel mai importat este valul de energie pozitivă care a venit din sală către scenă la final, la aplauze. Am certitudinea că data viitoare va fi şi mai bine.”

Diana BONE

Tablou – Om în câmp

diana_bone — Sun, 05 Apr 2009 20:10:27 +0000

Tablou – Om în câmp

Spice răpuse-n orizonturi de câmp
Diafane perdele pentru bieţi popândăi-
Pictează artistul palete,
Doar de gri şi oliv.

Fuziune de nuanţe,
Apă şi ulei, cu-o pană se întinde culoare
Şi apoi arde primul crâmpei al Creaţiei
Cât o sămanţă de mei.

Pe sticla rugoasă,
Culoarea ia forma lucrului,
Al Miezului de lume,
Al Însuşi Omului prin trup:
Construcţie asimetrică cu cap, trunchi şi membre-
Plasate corect,
Ancorate de umbre, lumini şi de-al grâului scut
Ce îmbracă pudoarea.

E-o schiţa agrară
A celui ce a fost străbunul- artist.

E evocare a clipei de dinainte de-a fi,
A creaţiei în primă zi.

-Eşti Tu, Iubite,
Înainte de a te iubi.

Diana Bone, Colegiul Sf. Iosif, Bucuresti

Voi fi preotul maya la baza arborelui Yucca

diana_bone — Sun, 05 Apr 2009 19:41:26 +0000

Eu sunt omul cu o singură aripă. Eu nu sunt înger, nu sunt om. Sunt între bine şi rău, frumos si urât, geniu şi legumă, măreţ şi nesemnificativ. Voi nu ştiţi cum e să ai o singură aripă. Nici măcar tu, care te uiţi acum la mine compătimindu-mă. Îngerii râd de mine iar eu ma pierd în râsetele lor fricos şi mândru. Nici nu ştiu de unde vin, poate mama a fost om şi tata inger…sau invers. Dar pentru mine mama şi tata sunt doar definiţii, voi insă, care mă ascultaţi acum, voi aveţi părinţi şi nu sunteţi împovăraţi cu o singură aripă, voi nu aveţi o aripă in plus, nu…voi sunteţi normali. Şi totuşi, ştiţi voi ce rău e să fii normal? Să fii trimis de valul conformităţii în largul celor ce seamănă între ei şi fac totul la unison fără ca măcar unul să fie diferit, în largul dezamăgirii? Eu nu…eu nu pot să fiu ca voi, eu nu voi intra niciodată intr-o lume stearpă cum este a voastră, eu nu-mi pierd timpul cu frivolităţi pentru că aripa mea simte timpul cum trece, cum părăseşte grăbit cu barba atarnându-i pe piept şi cum, bătrân şi bolnav se grabeşte spre linia de sosire pe care ştie că n-o va atinge niciodată. Eu trăiesc aici, între cer şi pământ, aici unde mă vedeţi şi voi, şi îngerii. Îngerii sunt răutăcioşi, pe voi însă vă văd, sunteţi doar curioşi.
Aştept aripa mea să se lepede de pene, atunci va rămâne osul meu gol şi voi semăna cu voi. Voi zăcea în agonie lângă o pădure de cuvinte iar pe ochi, pe gură, îmi vor ieşi litere ce se vor aşeza răbdătoare pe cuvinte încoronându-le, metamorfozându-le. Dar să ştiţi că nu-mi e frică deşi ştiu că nu mă va iubi nimeni doar pentru că am o singură aripă. Dar vreau ca aripa mea să vă acopere pe toţi, să fie de ajuns cât vă iubesc eu.
Eu mă pot unifica total cu lemnul, fierul, cu carnea vostră, cu voi, eu pot pentru că sunt actor pe scena vieţii, dar nu am sufleur pentru că rolul meu e simplu: sa am până când Demiurgul va hotarî altfel, o singura aripă. Scenariul meu este zugrăvit pe cuvinte anterioare, pe gesturi. Aşa se întamplă şi cu voi, dar nu ştiţi pentru că omul cu o singură aripă vă protejează.
Eu pot să zbor cu jumătate de trup în timp ce jumătatea cealalată este condamnată la a se târî. O să ajung în timp ce voi vă veţi trăi vieţile perfecte să dau naştere unei noi lumi, din jumătatea care se va târî va creşte copacul vieţii cum a crescut Yucca din primul preot maya, voi recrea lumea în timp ce partea care poate să zboare va duce vestea veşnicului Demiurg. O parte din mine va simţi cum creşte iarba şi cum îşi infige rădăcinile în corpul meu şi cum întreaga lume va renaşte, cealaltă va simţi cum e să te menţii prin puterea ta proprie să, zbori , să te arunci în gol şi să scrii romane de meditaţie, să aflii cum este să devii desăvârşit, atotputernic. Voi simţi cum veacurile au trecut peste mine iar eu le-am rezistat, le-am fost martor, am trecut pe langa fiecare râzând şi zburând în adânca-mi cugetare.
Sunt omul cu o singură aripă, omul care vă protejează.

Frâncu Cătălina – CNI Tudor Vianu

Tinere condeie

diana_bone — Fri, 13 Mar 2009 17:46:37 +0000

Tarm de scrum

Intr-un cer luminat de-un alt astru
Pluteam pe arca lui Ra
Inecata-n luminisciente de stea.
Fascicol decazut vietuirii
Am plutit pe cadrane de ani
Coclite si arse pe margini.
Arsita mainilor de roza am stins-o in valuri
Arcuindu-mi trupul asupra puntei,
Prin fum.
Falangele mi-au pipait atunci un tarm,
Coborand din arca de Soare
Piciorul gol a ars Pamantul
Iar tarmul la care nazuiam s-a prefacut in scrum.
Diana Bone, Colegiul Sf. Iosif, Bucuresti

Fara raspuns

De ce-ai plecat, iubite-n munti
Sa frangi zadarnicia
Sa-mi plangi prin pacuri si cenusi
Infernul, nebunia.

Pe cate pietre sterpe, reci
Ti-ai sprijinit obrazul
Si cate ape tulburi, rele
Ti-au inundat gatlejul.

Atunci l-ai evocat pe Pan
Si i te-ai jerfit
Pe bratele-i desarte

Prin sloboziri si cant de nai
De trestii te-ai indragostit-
Ai aiurit. Extazurile ti-au faurit solemn:
……Un rid.

Diana Bone, Colegiul Sf. Iosif, Bucuresti

Vilda – Un nume „wild rock”

diana_bone — Wed, 04 Mar 2009 20:26:50 +0000

Vilda se naste pe 17 Septembrie 2008, cand Liviu Damoc(fondatorul trupei) se intalneste cu Andrei Dasca, alaturi de care a cantat in ”ADD”. Lor li se alatura Tiberiu Moraru, chitara solo si Irina Timotin, voce. Numele ”Vilda” este prescurtarea de la ”Villain Danger” (pericolul raufacatorului) si vine din suedezul ”primitiv,salbatic”. Vilda porneste ca o trupa de coveruri, urmand ca in viitor sa se lanseze cu piese proprii, in gen pop/rock. Trupa este formata din: Irina Timotin – voce,clape, Liviu Damoc – voce,chitara ritmica,clape, Tiberiu Moraru – chitara solo, Andrei Dasca – chitara bas si Vladimir Proca.

Diana: Cum ati ajuns sa cântati si de ce?

Liviu: Pai..raspunsul e simplu..Din dorinta unei eliberari in muzica…un cuvant simplu, usor de retinut, un indemn catre libertate si un nume adoptat unanim de membrii trupei. Originea sa sta in suedezul ”primitiv, salbatic”. Cu timpul am lansat demouri la cluburi din Bucuresti si am fost acceptati. Multumim celor care au facut posibil acest lucru. La 5 luni de Vilda, facem un apel catre toti iubitorii de muzica sa incurajeze tinerele trupe, talente care vin puternic din spate. Multumim tuturor!

Diana: Aveti modele în ceea ce faceti, modele din muzica?

Liviu: Am luat contact cu muzica in familie: am crescut cu muzica generatiilor parintilor nostrii: vorbeam cu cei din trupa si ne aminteam de acordurile Queen, Beatles, Tina Turner si Phil Collins din copilarie.

Diana: Ati pus bazele unei trupe, dar ati considerat vreo clipa succesul un obiectiv ce poate fi atins cu orice mijloace?

Liviu: Trupa a venit ca o necesitate de a ne bucura de muzica, de a simti feedbackul pozitiv al prietenilor, al fanilor…nu vedem un succes neaparat. Facem doar ceea ce ne place si simtim.

Diana: Care este publicul vostru tinta?

Liviu: Pentru moment cantam coveruri. Suntem la inceput de drum si asta ne ajuta mult in acumularea unei experiente. As putea spune ca ne adresam spiritului liber existent in cei mai multi dintre noi, varsta nefiind un impediment.

Diana: Cum e Vilda dincolo de scena?

Liviu: Andrei e serios si jovial in acelasi timp, mereu ajunge inaintea noastra la repetitii, eu (Liviu) sunt plin de imaginatie si, asa cred, am o viziune constructiva, Irina aduce armonia si buna dispozitie in mijlocul nostru, Vladimir este un tip energic, transmite mult optimism prin felul sau de a fi, Tibi este tipul pragmatic, intotdeauna vede partea realista a lucrurilor, pregatit oricand pentru un show de zile mari.

Diana: Ce pregatiti pentru viitorul apropiat? Concerte? Piese noi?

Liviu: Pentru viitorul apropiat, concerte prin cluburi in Bucuresti, repetitii si piese noi intr-un stil pop/rock. La inceputul lui martie avem concert in 100 Crossroads.

Autor: Diana Bone
Fotografii: vilda.ro