Din 2001, “Norway.Today” a lui Igor Bauersima a devenit una dintre cele mai jucate piese din Europa. Textul portetizează generaţia din spatele Internetului, a curentelor teribiliste, a generaţiilor lipsite de adevarate greutaţi sociale, mişcări politice şi etnice marcante: se vorbeşte despre curentul emo, despre tineri ce cu fiecare retuş de rimel şi tuş se îndepartează mai mult de identitatea reală.
Alexandru Nagy, fondator, regizor şi coordonator naţional al Companiei Naţionale de Teatru “Arca lui Noe”, elev în clasa a 12-a în Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din Bucureşti a pus în scena săptămâna trecută în Club A piesa lui Igor Bauersima, sub forma unui teatru social adresat tineretului.
Reporter: Adaptarea ta la piesa lui Igor Bauersima preia motive ale vieţii cotidiene a adolescentului român, teribilist şi receptiv la nou. Spune-mi, te rog, care au fost considerentele pentru care ai ales pentru trupa de teatru “ArCa LuI nOe” piesa ce i-a adus lui Bauersima în 2001 premiul Mulheim.
Alexandru Nagy: “Încercăm să oferim o alternativă reală, valabilă la spectacolele pe care le putem vedea în teatrele bucureştene, în materie de teatru pentru tineret. Probabil că această dorinţă de actualitate, de ieşire din cotidianul teatrului românesc actual m-a împins către această alegere îndrăzneaţă. Piesa este mai lungă însă publicul nostru nu rezistă mai mult de o oră la un teatru social. Teatrul social pe care l-am jucat cu acest prilej, se regăseşte ca fiind bivalent – pe de o parte un act artistic deosebit creat de tineri – pentru tineri şi pe de altă parte o acţiune civică, un manifest al conştiinţei noastre adolescentine. Piesa este dură dacă este privită din afară, probabil ar şoca un outsider, însă am încrederea că publicul nostru- format, în majoritate, din tineri se regăseşte în povestea lui Bauersima şi poate să plece din sală, dar să rămână în poveste.”
Reporter: Sunteţi oameni care investiţi timp şi talent într-o artă care presupune dedicare. Mai presus de toate vă cunoşteţi bine, trăiţi ca într-o mare familie, repetiţiile reprezentând şi timpul în care înjghebaţi relaţii, nu numai destinat formarii unui totunitar prezent, mai apoi, pe scena. După ce te-ai ghidat când i-ai ales pe Nicholas Catianis/ Cristian Percu şi Miruna Diaconescu în rolurile lui August şi a Juliei?
Alexandru Nagy: “Bineînţeles că în spatele spectacolului se află ore bune – legate între ele – de repetiţii. Mizez mult pe puterea actorului, mai puţin pe trucuri, pe artificii regizorale care dilatează imaginea asupra poveştii şi te fac să reţii altceva decât esenţa. Ori dacă nu reuşeşti să aduci esenţa pe scenă – sau cel puţin să o faci accesibilă, să deschizi o poartă către lumea fiecărei poveşti în parte, înseamnă că mai rău încurci lucrurile. Nicholas a fost o alegere de ultim moment pentru că Pitic (Cristi Percu) s-a îmbolnăvit chiar înainte cu câteva zile de premieră – el făcând toate repetiţiile. Nicholas l-a înlocuit, nu ştiu dacă am repetat de 3 ori – dar important este că în puţinele ore de repetiţie am fost acolo şi am construit povestea frumoasă pe care aţi putut să o vizionaţi şi din care sper că aţi făcut parte cel puţin o ora. Miruna se găseşte în spectacolul ei de debut. Şi ca orice debut, marchează începutul unui drum sinuos cu urcuşuri şi coborâşuri, pavat cu muncă şi sacrificii – dacă este pregatită pentru aşa ceva sau nu – doar timpul va decide.”
Reporter: În ce mod au fost adaptate de primele generaţii de tineri, care provin din familii ce au luat contact cu o educaţie comunistă, influenţele/ curentele occidentale? În ce proporţii ai înglobat această problematică în regia piesei?
Alexandru Nagy: “Aici nu pot decât să vorbesc în numele meu şi doar al meu, fiind vorba de o problematică delicată – sau cel puţin aparent. Cred foarte tare că această problemă de adaptare a generaţiilor educate în spirit comunist este o himeră a unei societăţi de-abia ieşite dintr-o criză de personalitate şi intrată într-o dureroasă criză morală. Chestia cu adaptarea e mai mult o chestiune autoimpusă – pentru că e aiurea să nu ai un conflict cu copilul tău – sau să fi de acord cu el şi aşa mai departe. Oricum,sunt multe de discutat pe tema asta şi nu cred că se va rezolva ceva în viitorul apropiat. Am încercat în mai multe momente ale spectacolului să evidenţiez cât mai sincer această durere ascunsă care se află în adolescent cu precădere în cei care sunt emotivi.”
Reporter: Care a fost impactul piesei asupra publicului?
Alexandru Nagy: “S-a râs unde era de râs, s-a tăcut acolo unde trebuia. Dar până la urmă cine sunt eu să stabilesc ce trebuia şi unde. Cel mai importat este valul de energie pozitivă care a venit din sală către scenă la final, la aplauze. Am certitudinea că data viitoare va fi şi mai bine.”
Diana BONE
De ce ma priviti prin vapori de alcool
Muzica ta e la atingere ca sulurile de mătase
Loading ...
Recent Comments