Rezumat:
➡ Preambul
In lumea asta sunt doua categorii de oameni. Cei care au sperante si care, atunci cand sunt copii, viseaza sa ajunga cantareti, pictori, scriitori, poeti, exploratori, au un har, au talent, simt asta, traiesc asta dar odata cu trecerea anilor isi dau seama ca e greu si sisific acel drum si se rezuma la o existenta normala si confortabila, ajung salariati in corporatii, in multinationale, au familii, copii si cred ca au atins fericirea dar sunt momente cand zambesc mecanic, zambesc din reflex, sau se bucura precum pestii din acvariu care cred ca sunt liberi si inoata in Ocean pe cand ei stau intr-un borcan de 100 cm cubi de apa…
Dar AMY nu a fost asa, si sunt multi care nu sunt asa. Nici eu nu sunt asa. Sunt acei oameni care simt ca au un har, un dar, un talent, picteaza, canta, viseaza, scriu si se consuma si se lasa consumati pana la epuizare. Din fericire, eu am avut epifania asta dupa ce am incercat sa duc o viata comuna. Sa lucrez in presa, sa fiu o rotita banala intr-un sistem plin de cangrena, sa fiu un anonim, salariat, cu concediu 21 de zile, casatorit timp de 5 ani…
De 6 ani sunt blogger, deja freelancer, si imi traiesc viata ca un concediu perpetuu…
Amy s-a nascut in 1983 in Londra cu trei luni inainte sa ma nasc eu. Pana la filmul AMY tot ce stiam despre artista este ca a murit din cauza abuzului de droguri, alcool si a unui stil de viata depravant. Asta stiam despre ea pentru ca asta mi-a vandut presa si am inghitit ca un ageamiu, ca un incepator care vede un ziar si il considera o extensie „biblica” a adevarului suprem din realitate ceea ce e o mare monstruozitate si manipulare.
Am vazut Amy…Un film care smulge din tine, care te sfasie in bucati, care te chinuie pana cand iti sfarama si cele mai ascunse lacrimi…Cand unii dintre noi se jucau sotronul sau simulau scoala, ea asculta, canta si compunea jazz cu o maturitate de femeie de 65 de ani desi avea doar 16 ani. Amy WineHouse nu era „drogata” dar se droga bulimic ca sa uite si sa evadeze din lume. Amy nu era betiva dar stingea golul din ea cu litri de alcool. Presa a prezentat ani LA randul doar fotografii hidoase sau elogii lingusitoare dar nimeni niciodata n-a oprit o pe strada sa o intrebe simplu „Cum se simte?”.
Toti doreau sa o devoreze, toti. Cand am vazut cum si de CE s-a nascut piesa ” Back to Black” am avut un soc pentru ca vedeam Negru pe alb cum se naste o legenda, fiecare acord, nota, refren…Era ca si cand as fi privit LA imaginile stilizate ale nasterii mele…socant de profund.
Dupa ce vezi AMY iti dai seama de doua lucruri. Ca oamenii care mor din cauza unui stil de viata defect nu mor pentru ca vor ci pentru ca sunt impinsi pana in acel punct. Eu nu spun ca AMY e lipsita de vina, dar sa nu uitam ca avea 16 ani cand a inceput sa urce drumul sisific al succesului si nimeni n-a oprit-o sa o intrebe. „Mai poti?”, „Hai sa te odihnesti”…Chiar tatal ei care se presupune ca trebuia sa-i fie alaturi o devora pentru succesul ei si cauta sa-si asume meritele ei.
Oamenii care se presupune ca o iubeau o fortau sa semneze contracte si sa mearga in concerte, sa cante piese doar pentru ca asa doreau ei. Acel barbat care se presupune ca i-a fost sot si ca a iubit-o, el a fost de fapt elementul criminal care a impins-o spre droguri si alte tampenii.
Nimeni n-a vrut sa o ajute cu adevarat si cand si-au dat seama ca are probleme a fost deja prea tarziu. Ea a vrut SA CANTE, sa incante si sa fie apreciata ca atare. Dorea sa cante lumii dar sa fie libera, sa mearga pe strada fara sa fie judecata si agasata de paparazzi.
AMY nu e o poveste nespusa despre AMY ci este o frantura din viata uneia dintre cele mai bune voci feminine din ultimii zeci de ani. Filmul poate fi privit cu ochii inchisi asa cum am mai spus pentru ca prezinta un colaj de momente autentice surprinse cu cele mai neprofesioniste device-uri. Calitatea imaginii lasa de multe ori de dorit, parca privesti un film realizat de amatori cu cele mai proaste telefoane mobile. Dar mesajul e atat de concentrat, de puternic, de profund incat te tulbura pana in maduva oaselor.
AMY e un film in antiteza. Stii deznodamantul, stii finalul, il stii de cel putin 4 ani. Dar nu te duci la AMY ca sa vezi finalul, te duci la AMY ca sa intelegi de ce finalul a venit la nici 27 de ani ? Cine si cum a gresit? Sunt intrebari retorice, irelevante si oricum timpul e ireversibil si nu se mai intoarce inapoi. Dar stiu ca fiecare dintre noi a judecat-o pe AMY lasciv si superficial. Stiu sigur ca fiecare dintre noi a etichetat-o drept „drogata aia”, „betiva aia”, „dementa aia”, „ciudata aia”, „aia cu tatuaje cretine”, si alte ineptii. Dar AMY a fost doar un om cu o voce divina care a vrut sa cante si sa incante. Daca vreti sa ii cereti iertare in gandul vostru mergeti la film si varsati macar o lacrima pentru ca o merita.
Si cand o sa vedeti si o sa ascultati momentul in care se naste piesa „Back to Black”, deja totul o sa devina obscur, haotic, si…atat! Vizionare placuta!
Din 18 septembrie in cinema! Astazi AMY ar fi implinit 31 de ani…
